Are părul de culoarea cuprului și o mănâncă poala | De ce iubesc bărbații roșcatele?

De ce sunt roșcatele atât de irezistibile?

1) Sunt mai sensibile și mai perceptive decât alte femei.

Ele reacționează mult mai puternic la schimbările de temperatură, sunt mai sensibile la durere și, bineînțeles, laatingere.
TIP: Dildo-uri de sticlă sunt minunate răcite din frigider sau încălzite în apă fierbinte.

• Aligator - Acestea permit o strângere treptată
• Red Grouse - pot înnebuni nu doar roșcatele...

2) Au feromoni speciali, cu un miros îmbătător.

Culoarea roșcată a părului este cauzată de niveluri mai ridicate de estrogen, adesea însoțite de niveluri scăzute de testosteron. Nivelurile mai ridicate de estrogen sporesc feminitatea și intensifică parfumul feromonilor.
TIP: Orice femeie poate fi mai atrăgătoare. Fie pentru propriul partener, fie pentru bărbații străini de pe stradă, fie pur și simplu pentru a se simți mai bine la serviciu în compania bărbaților. {categoryLink:370}{/categoryLink} Merită să încercați.

3) Vor sex mai des!!!

Roșcatele sunt excitate, amuzante și irepresibile. În plus - ele vor sex mai des decât alte femei! :)
TIP: Picături afrodiziace - câteva picături vor face dintr-o brunetă, blondă sau brunetă o dragoniță.

Scurtă poveste: are părul de culoarea cuprului și o mănâncă poala

A returnat cărțile la ghișeu și, cu o listă de nouă volume în mână, a traversat holul până în sala de ficțiune. Trebuia să găsească câteva lucruri pentru el, iar familia lui își dorea și ea câțiva autori când auziseră că are o excursie la bibliotecă.

A răscolit printre rafturi, gândindu-se la tot felul de lucruri. Ficțiunea nu a necesitat o căutare specială și a găsit cele șase volume în câteva minute. Apoi și-a dat seama că nu mai încăpeau în geantă, așa că a renunțat la ele. Îi simțea deja destul de mult greutatea.

A trecut din nou prin terminalul implicit și a găsit o bancă liberă pe hol. Avea nevoie să-și amestece puțin lucrurile, iar spațiul liber îl invita la asta.
A fost întrerupt din acțiunile sale calme de o durere surdă care i-a cuprins tălpile sandalelor.
"Au...", a gemut către întregul hol și a întors capul.

Apoi aproape că a gemut din nou, dar de data aceasta cu surprindere. Poate că o monografie masivă despre sculptură îi căzuse pe picior, dar îi căzuse din mâinile unei roșcate micuțe și foarte frumoase, care îi arunca cea mai simpatică și îngrozită privire pe care o văzuse de la o fată în ultimii doi ani.

"Îmi pare teribil de rău, mâinile mele sunt complet de lemn". A spus frumusețea ruginită cu scuze și a început să ridice pachetul greu.
Andrew a trebuit să chicotească prin durere, s-a întins la picioarele ei și a ajutat-o să fixeze pachetul în brațe. Apoi a urmat ceea ce ar putea fi considerată cea mai naturală linie de împachetare din istoria bibliotecilor din toate colțurile lumii.

"Faci cercetări despre sculptură?"
Ea îl privi câteva secunde cu o expresie perfect neutră. Căci era imposibil să ghicească ce avea de gând să facă. Dar cu siguranță merita cel puțin o conversație plăcută.

"Sunt la școala de artă, iar sculptura a devenit deja o parte din mijloacele mele de trai, așa că da. Explorez și alte opțiuni. Dar tu ce părere ai? Apropo, eu sunt Denise."
"Andrew." S-a ridicat puțin amețit și i-a strâns mâna întinsă.

Au descoperit că aveau un pic de drum comun și că niciunul dintre ei nu ar fi venit aici pentru a mai face afaceri. Așa că amândoi au luat-o pe aceeași cărare spre străzile din Orașul Vechi.
Ondrej nu s-a putut abține să nu simtă un gust îngrozitor pentru această frumusețe, Denise, în drumul pe străzi. Și-a amintit o veche zicală care spunea că, cu cât acoperișul este mai ruginit, cu atât pivnița este mai umedă, și a început să se întrebe care era adevărul.

Nici pe Denise nu părea să o deranjeze compania lui, iar când a apărut subiectul atelierului ei, el a adus în discuție faptul că ar vrea să arunce o privire.
"De ce nu...", a răspuns ea cu un zâmbet, zburdându-și puțin părul.
Au urcat în podul aflat la câteva culoare mai încolo și, pentru prima dată în viața lui, Andrew a văzut în realitate cum arată un mediu creativ.
Camera era plină de... lucruri.

Erau părți ale corpului uman făcute din lut, metal, uneori din sticlă. Erau tăietori, spatule și unelte pe care el nu le putea recunoaște absolut deloc și care ar fi putut foarte bine să fie ustensile obișnuite de bucătărie pentru prăjituri, ca și echipamentul dintr-o sală de operație.

În timp ce se plimba printre creații, luând din când în când câte ceva (când Denise nu-i spusese doar să nu-l atingă), a simțit atingerea ei pe spate.
S-a oprit la mijlocul pasului, așa că s-a lovit ușor de el. I-a simțit sânii pe omoplații lui, iar mâinile lui s-au odihnit pe talia ei.

Ea s-a strâns și mai tare împotriva lui. El s-a întors și a întâlnit cu precizie buzele ei suple. Nici unul dintre ei nu a trebuit să spună nimic. Existau indicii în bibliotecă, explorări pe parcurs, iar acum era clar.

Încet, el i-a eliberat bluza fără bretele până când sânii ei frumoși au ieșit la vedere.
Ea s-a arcuit ca un arc și i-a acceptat sărutările pe sfârcuri. Limba lui s-a afundat cu precizie în protuberanțele miniaturale de pe sfârcurile ei, iar gâfâitul lui a răsunat prin creații și s-a oprit pe pereții camerei de la mansardă.

Au continuat fără grabă, dar în mod animalic. Andrew era un amant bun (și știa asta despre el însuși), iar Denise îi dădea practic frâu liber (asta dacă nu îl conducea acolo unde voia să o simtă imediat).

Nu a trecut mult timp până când au rămas goi, într-un petic de haine de exterior proprii. Cu puțin efort, acest lucru ar putea fi descris și ca un efort artistic, dar nu era nimeni acolo în acest moment pentru a documenta situația.

A pătruns-o, uitându-se în continuare în ochii ei. Îi plăcea să se poată uita în ochii unei fete, știind că plăcerea pe care o recunoștea în ei era provocată de el. Și-au schimbat pozițiile de mai multe ori, iar când s-au ridicat în picioare, câteva piese de artă i-au servit drept suport.

El privea tavanul, cu Denise legată de partea lui, și amândoi au simțit acel moment de atemporalitate după efortul fizic, când pentru o clipă lumea se învârtea doar în jurul unei persoane. Apoi ea l-a surprins încă o dată. Când s-a ridicat pentru a-și turna niște apă, părul ei a rămas sub corpul lui. Când s-a ridicat, acesta a căzut, dezvăluindu-l pe al ei, jumătate negru, jumătate alb.

"Paruka Miranda ? Nu m-aș fi gândit la asta!
"Da, îl port uneori când nu vreau să mă recunoască toată lumea. Sunt deja destul de cunoscută în unele cercuri artistice datorită acestor două culori. Așa că uneori port perucă atunci când vreau să mă bucur de puțin anonimat."

El a privit-o o clipă, incapabil să vorbească.
"S-a întâmplat ceva?"
"Nu, am fost puțin surprins, dar aproape că îmi place mai mult de tine așa. E mai interesant."

Peruca lui Dom și a Mirandei

Vezi video