Poveste: Mergi pe drumul pădurii cu marmura lui Venus

Astăzi, însă, a vrut să condimenteze puțin lucrurile. Nu că nu ar fi fost mulțumită să alerge singură, dar voia să adauge ceva în plus. Așa că, după ce s-a pregătit și a mâncat un baton de ciocolată pentru a combate mârâitul din stomac, a băgat mâna în sertarul noptierei. Bile vaginale Venus și gantere Erau deja acolo și o așteptau.

Cu o mișcare exersată, le-a înfășurat și a pornit la drum. Era intrigată să vadă cum se vor comporta, pentru că nu le încercase în timpul alergării și era puțin îngrijorată că nu se va putea concentra pe mișcarea în sine. Dar spera că-și putea controla corpul suficient de bine pentru a se bucura de ambele.

Afară, a savurat momentul în care s-a întors de la umbra adăpostului de deasupra ușii, iar în clipa următoare soarele dimineții i-a inundat fața, începând deja să o încălzească. Aerul din jur era încă destul de răcoros, dar găsirea razelor acelui glob auriu de pe cer era ca și cum ar fi exploatat o sursă necunoscută și nesfârșită de putere și pozitivitate.

Și-a pus căștile pe urechi și a tropăit ușor spre pădurea care începea la câteva străzi de cabana ei. Și, odată cu primii pași, lucrurile începuseră deja să se întâmple în corpul ei. Reușise să nu cedeze complet în fața lucrurilor care îi străbăteau trupul, însă nu-și putea reprima câte un geamăt ocazional care îi tăia fiecare respirație. Uneori era nevoită să-și muște buza și să respire doar pe nas. Își spunea mereu că va alerga mai repede și că va opri plăcerea care-i venea din poală, dar, desigur, asta nu făcea decât să înrăutățească lucrurile.

Până la primul copac, a trebuit să se aplece pe spate. Transpirația îi curgea pe față, cauzată de alergare și de cât de fierbinte îi era corpul. Fiecare por își dorea mai mult... mai multă alergare și mai multă plăcere.

Hotărâtă să aibă parte de o alergare dată naibii, și-a schimbat telefonul pe muzică instrumentală rapidă și a început să sprinteze. Imediat, un asemenea val de senzații a cuprins-o, încât aproape că a leșinat pe loc sub asaltul lor. Dar corpul ei a intrat pe ceva de genul pilot automat și a constatat că nu trebuia să se concentreze asupra alergării în sine. Pur și simplu alerga.

A alergat pe sub copaci ale căror ace erau pătrunse de soarele în creștere. A trecut pe lângă câteva corturi unde pășteau mai mulți cai, iar aceștia doar pufneau și își mișcau urechile când trecea pe lângă ea, poate în semn de salut, poate de disconfort. Câțiva pași goi au căzut pe podul de lemn de peste râul care curgea prin pădure, apoi din nou s-a auzit doar zgomotul înecăcios de pe cărarea neasfaltată de sub picioarele ei.

Se obișnuise cu plăcerea care îi străbătea sistemul nervos și abia acum se putea bucura pe deplin de ea fără ca aceasta să o deranjeze sau să-i împiedice mișcarea. Se adapta. Era fericită și relaxată. Singura imperfecțiune era umezeala din zona dintre picioare, dar, în primul rând, nu era nimeni prin preajmă la ora asta, iar în al doilea rând nu o observa atâta timp cât se mișca.

În cele din urmă a fugit pe pajiște și pădurea s-a terminat acolo. Resemnată cu soarta ei și deschisă la lumina directă a soarelui, a mângâiat iarba verde cu un punct și a privit doar cerul senin de vară cu un zâmbet. Nu-i lipsea nimic.

O vreme a existat în liniște în acel loc, conștientă de faptul că respirația ei revenea încet la normal. La urma urmei, Helen era întotdeauna în această stare după o alergare matinală grea.

Era cât pe ce să adoarmă, dar căldura care îi cădea pe corp a fost întreruptă de o umbră pe care cineva o aruncase deasupra ei. A deschis ochii și a văzut o siluetă care se profila deasupra ei. După o clipă de nesiguranță, a recunoscut-o ca fiind o fată pe care o mai văzuse din când în când în pădure, iar uneori chiar alergaseră împreună pentru o vreme. Nu-i știa numele și, în general, nu comunica prea mult atunci când alerga. Pur și simplu se uneau și apoi se despărțeau din nou. Nimic mai mult, nimic mai puțin.

"Nu e treaba mea, dar ai avut un accident?". A întrebat-o, privirea ei poposind pe între picioarele lui Helen.
Pentru o clipă nu a fost sigură ce să spună, dar, la urma urmei, nu avea de ce să se rușineze în fața soției sale.
"Am vrut să încerc bilele lui Venus în timp ce alergam și iată ce s-a întâmplat."

Fără să mai scoată un cuvânt, fata s-a așezat pe jumătate întinsă lângă Helena și s-a uitat o clipă în ochii ei. Apoi s-a apropiat încet de fața ei și a sărutat-o foarte ușor. Elena era nedumerită, dar a răspuns la alte sărutări ceva mai ușor.

Apoi și-a coborât mâna la jambiere și i-a ridicat tivul elastic. Fata a privit-o în ochi și, când Helen nu a făcut nicio obiecție, și-a băgat mâna în pantaloni. A dezbrăcat vaginul de unealta anterioară și a înlocuit-o cu propriile degete. Cu cealaltă mână, a început să se joace cu sânii lui Helen prin tricoul ei de trening. Acum, gemete nealterate și nestăpânite ieșeau din gura atletei întinsă pe iarbă. Nu era un țipăt, ci doar o respirație rapidă cauzată de ceea ce se întâmpla din nou în corpul ei.

Nu a trecut mult timp până când a venit un alt orgasm, care se construia încă pe rămășițele senzațiilor de la ultimul. Helen s-a așezat apoi brusc și și-a apăsat buzele cu pasiune pe gura noului ei tovarăș și, cel mai probabil, viitor amant ocazional. Fata putea s-o facă.

După un timp petrecut îmbrățișându-se, mângâindu-se peste tot și sărutându-se din nou cu intensitate și plăcere alternativ, s-au ridicat și au mers mână în mână înapoi spre pădure.
Cu un trot ușor, au parcurs distanța din nou învăluită de umbrele copacilor și apoi s-au despărțit. Dar dacă se vor întâlni din nou, știu deja la ce să se aștepte de la celălalt data viitoare.