Sexologul Zvěřina: Cum să reconciliem nevoile sexuale diferite sau El vrea asta și el vrea asta
O parte a creării unui cuplu sexual constă în reconcilierea mai mult sau mai puțin reușită a obiceiurilor, intereselor și ideilor ambilor parteneri. Problema de bază asupra căreia trebuie găsit un acord este frecvența actului sexual. În această privință, obiceiurile și ideile bărbaților și ale femeilor pot fi semnificativ diferite.
De cele mai multe ori, se găsește în cele din urmă un fel de compromis funcțional. Există și excepții, care nu sunt rare. Dezacordurile cu privire la frecvența ideală a sexului pot face foarte dificilă conviețuirea. Cel mai frecvent caz este cel al unui cuplu în care bărbatul insistă pentru relații sexuale mai frecvente, iar femeia are o idee opusă.
Ceva mai puțin frecvent este cazul unui cuplu în care, dimpotrivă, femeia este deranjată de dezinteresul vizibil al partenerului. După cum mi-a spus recent o clientă a centrului de consiliere:
Dacă aș lăsa totul în seama lui, nu am avea relații sexuale nici măcar o dată pe lună.
Nu mai e ca pe vremuri...
Cel mai pasiv din cuplu își explică de obicei activitatea sexuală mai scăzută prin "suprasolicitare". Vine acasă de la serviciu "stresat", "stresat" sau "supărat" și "nici nu se gândește la sex". Situații similare sunt practic inexistente în cuplurile care se iubesc activ din punct de vedere romantic. Oamenii îndrăgostiți au chef de sex în orice moment, deoarece dragostea este un afrodisiac puternic pentru ambele sexe. Nepotrivirea sexuală a partenerilor este o problemă care apare mai ales în cazul relațiilor mai lungi, în care fascinația erotică a scăzut, iar sexul între parteneri menține intimitatea relației și satisface nevoile sexuale de bază. Un astfel de "sex care s-a învechit" este considerat inacceptabil de către unele persoane de natură mai romantică. Femeile, în special, au atitudini negative în acest context.
Femeile interpretează uneori o scădere a interesului sexual al partenerului lor ca pe un semnal clar că "nu mă mai place". Alteori, pe de altă parte, femeia refuză relații sexuale mai frecvente pentru că infatuarea ei față de partenerul său este slăbită. Uneori nu este ușor să-i convingi pe adepții teoriei "iubirii" în materie de sex să găsească alte motivații pentru coabitarea intimă decât infatuarea romantică. O astfel de filozofie este de obicei distructivă în relația cu partenerul.
Care este frecvența normală a actului sexual?
Aceasta este întrebarea pe care experții o adresează adesea ambelor părți ale unui cuplu aflat în conflict. Nu există un răspuns ușor aici. Putem afirma că frecvența normală a actului sexual este cea de două-trei ori pe săptămână. Cu toate acestea, obișnuit nu este același lucru cu normal. Dacă definiția frecvenței relațiilor sexuale intime este aceea care nu este în sine dăunătoare pentru conviețuirea reciprocă și care poate menține în continuare vie comunicarea fizică a cuplului, atunci o frecvență minimă de o dată pe săptămână până la zece zile este probabil aplicabilă pentru persoanele până la vârsta mijlocie. În analiza evoluției discordiei dintre parteneri, căutăm de obicei momentul în care frecvența relațiilor sexuale ale cuplului a scăzut sub acest minim.
El vrea asta și el vrea aia.
O altă componentă importantă a discordiei sexuale în cuplu este reprezentată de preferințele diferite pentru diferite tipuri de raporturi sexuale. Aici este greu de găsit armonia, mai ales atunci când unul dintre cei doi soți îi impune celuilalt un comportament și practici sexuale de care nu are "nevoie". Astfel de dezacorduri sunt multiple. Probabil că cele mai frecvente sunt certurile în jurul actului sexual anal și în jurul practicilor sadomasochiste.
Sexul anal
Coitul (actul sexual) anal în sine nu este un comportament foarte rațional în cadrul relațiilor heterosexuale. Cu toate acestea, practica se bucură de o popularitate durabilă. Acest lucru se întâmplă în ciuda avertismentelor medicale privind riscurile pe care le prezintă pentru sănătate. Se știe că actul sexual anal între bărbați care fac sex cu bărbați este responsabil de răspândirea rapidă a virusului HIV în comunitățile gay. Într-adevăr, din motive pur anatomice, actul sexual anal nu poate fi practicat fără a provoca leziuni minore la nivelul mucoasei anusului, care, pur și simplu, nu a fost concepută de natură pentru a fi folosită în acest mod. Prin urmare, o femeie are toate argumentele rezonabile pentru a refuza partenerului său un coitus anal regulat.
Practicile SM
Practicile sadomasochiste au primit mai multă atenție din partea sociologilor și psihologilor în ultimii ani. În special, este vorba de practicile și recuzita "SM" care nu interferează cu integritatea fizică și psihologică a partenerilor. Acestea sunt manifestări ale atracției erotice specifice diferitelor jocuri de dominare și de supunere, uneori folosind o varietate de recuzită care subliniază caracteristicile menționate mai sus. Întâlnim în mod repetat cupluri care se joacă în viața lor intimă cu palme reciproce, "dresaj", îmbrăcare în diferite costume etc. Aceste practici "SM" pot fi acceptate de ambii membri ai cuplului pentru o perioadă lungă de timp. Din punct de vedere sexologic, este o manifestare a unei fixații erotice fetișiste asupra unui obiect mai puțin obișnuit sau a unui anumit mod de comportament.
În lupta modernă pentru demedicalizarea și legalizarea unor minorități sexuale, unii au încercat să accepte această variantă fetișistă a sadomasochismului ca o minoritate sexuală distinctă. Atâta timp cât sănătatea participanților nu este pusă în pericol și nici nu le este restricționat liberul arbitru în practicile în cauză, acest lucru poate fi acceptat într-o anumită măsură. Problemele apar atunci când, de exemplu, după zece ani de "jocuri" erotice sadomasochiste reciproce, un astfel de cuplu se desparte. Am observat, de asemenea, cazuri în care astfel de practici au prezentat interes pentru autoritățile de aplicare a legii. Soții au fost nevoiți atunci să explice poliției de ce își făceau reciproc cadouri precum gulere, cătușe sau diverse bastoane. În special, atunci când unul dintre soți susținea că a fost obligat de celălalt să se angajeze în practici sexuale neobișnuite prin forță sau șantaj. Prin urmare, prudența nu este niciodată suficientă în acest context.
psihiatru și sexolog
A susținut conferințe și congrese în țară și în străinătate. A publicat peste 120 de comunicări profesionale și științifice în țară și în străinătate. Coautor al mai multor monografii profesionale. A publicat manualele Sexologie (1991 și 1994), cartea "100 de întrebări despre sexualitate" (1990), Sexologie medicală (1992), 200 de sfaturi despre sexualitate (1992), Despre politică și sexualitate (1996) și Sexologie (nu numai) pentru medici (2003).
